Cheryl cole dating 50 cent


23-Oct-2015 06:17

De pe acesta au fost promovate trei extrase pe single — „Fight for This Love”, „3 Words” și „Parachute” — primul fiind comercializat aproximativ 300.000 de exemplare într-o singură săptămână, pe teritoriul Regatului Unit.La vârsta de șase ani, viitoarea interpretă a câștigat un concurs de modeling pentru copii, câștigând ulterior titlurile de „Cea mai atractivă fată” sau „Cea mai frumoasă fată din Newcastle”, în cadrul unor competiții locale.La finele aceluiași an, interpreta a fost desemnată una dintre câștigătoarele competiției, ea formând ulterior — alături de Nadine Coyle, Nicola Roberts, Kimberly Walsh și Sarah Harding — grupul muzical feminin Girls Aloud.Materialul a beneficiat de promovare și în alte regiuni, printre care Australia, Europa Continentală sau Noua Zeelandă, însă performanțele obținute în aceste teritorii au fost mai scăzute decât cele reușite pe plan local.Al treilea extras pe single, „Parachute”, a fost apreciat pentru „percuțiile militare” și interpretat în cadrul emisiunii speciale Cheryl Cole's Night In, difuzate de ITV pe data de 12 decembrie 2009.O serie de șlagăre Girls Aloud includ și elemente specifice stilului electronica sau particularități ale muzicii rock, acestea fiind remarcate pe compoziții precum „Sound of the Undeground” sau „Biology”.este o cântăreață, compozitoare, dansatoare și personalitate de televiziune britanică.Interpreta a debutat în anul 2002, când a fost desemnată una dintre câștigătoarele concursului Popstars: The Rivals.

Asta este și ceea ce am spus casei de discuri: «Sună precum ceva ce Busted ar promova»”.Cântecele înregistrate pentru albumul de debut în cariera independentă, 3 Words, sunt compoziții specifice muzicii dance, incluzând totuși elemente specifice pop.Primul disc single al albumului, șlagărul „Fight for This Love”, a fost descris ca o combinație de pop și R&B, În timpul unui interviu artista a catalogat incidentul drept regretabil, declarând că singurul lucru pe care l-a făcut a fost să se apere, negând totodată faptul că i-ar fi adresat lui Amogbokpa remarci rasiste.Principala înregistrare folosită pentru promovarea discului, „The Promise”, a fost interpretată în timpul emisiunii The X Factor, lucru ce a facilitat parcursul cântecului în ierarhiile din Irlanda și Regatul Unit.

După susținerea unui turneu pe teritoriul celor două țări, formația și-a întrerupt activitatea timp de un an, un nou material discografic semnat Girls Aloud fiind programat pentru sfârșitul anului 2010.

La aproximativ doi ani și jumătate distanță, în ianuarie 2008 tabloidele din Regatul Unit au înaintat informații conform cărora sportivul ar fi înșelat-o pe componenta Girls Aloud cu o coafeză pe nume Aimee Walton.